Ancuța, coach-ul AMAzing la Cafeaua Inspiratiei din 14 aprilie

Cafeaua inspiratiei AMAzing - Ancuta
Cafeaua inspiratiei / Comunitatea AMAzing

Ancuța, coach-ul AMAzing la Cafeaua Inspiratiei din 14 aprilie

Luni dimineață ne așezăm din nou împreună, în tihnă, la o nouă ediție a Cafelei inspirației – acea oră de reconectare cu noi înșine, cu gândurile și emoțiile noastre, dar și cu energia unui grup care crede în creștere și în bunătate.

De data aceasta, aduc cu mine o temă de suflet, poate una dintre cele mai intime și importante în călătoria mea personală și profesională: relația cu propriul corp și cu stilul nostru de viață.

Eu, Ancuța, mi-am început aventura cu nutriția și obiceiurile după vârsta de 15 ani, nu pentru că era la modă, ci pentru că… sănătatea mea mi-a dat un mic „wake-up call” (a.k.a. un semnal de alarmă prin cele 2 operații la inimă). A fost o perioada din acelea în care simți că trebuie să te oprești puțin, să asculți ce spune corpul tău și să alegi alt drum. Și ghici ce? Am ales drumul bun 😊 – unul care m-a învățat cum să-mi hrănesc nu doar stomacul, ci și inima, mintea și sufletul. De atunci, tot ce ține de obiceiuri sănătoase și relația cu mâncarea m-au fascinat.

În tot acest timp, am descoperit că mâncarea nu e doar pentru a-ți potoli foamea. Mâncăm și când suntem fericiți, supărați, plictisiți sau stresați. Și asta e ok, dar e important să învățăm să înțelegem de ce facem alegerile astea și cum ne influențează. Misiunea mea acum este să ajut femeile (dar și bărbații!) să se reconecteze cu propriul corp, să-l iubească și să-și construiască un stil de viață care să le facă bine pe toate planurile: fizic, mental și emoțional. Mă bucur că am cunoscut lumea minunată a AMAzing coach-ilor pentru îmi îmbunătățește studiile de nutriție și stil de viață sănătos.

În ultimii 2 ani m-am concentrat pe ceea ce contează cu adevărat: relația noastră cu corpul și cu mâncarea. Știi gluma aia cu „nu mâncăm doar de foame”? Ei bine… e adevărat. Mâncăm de bucurie, de tristețe, de plictiseală – și e ok, atâta timp cât învățăm să înțelegem ce simțim cu adevărat.

Așa că acum mă bucur să pot aduce mai departe tot ce am învățat – prin webinarii, discuții și ghidare blândă. Îmi place să vorbesc despre cum să-ți asculți corpul, să-ți alegi conștient mâncarea și să creezi obiceiuri care chiar rămân. Nu mă vei auzi vorbind despre „diete stricte” sau „interdicții”, ci despre echilibru, plăcere, grijă și blândețe. Pentru că, până la urmă, corpul tău e casa ta. Și e tare fain să locuiești într-o casă unde e cald, bine și primitor, nu-i așa? 🧡

Mi-am dat seama, în lucru cu femei minunate, că una dintre cele mai neglijate relații este tocmai cea cu corpul nostru. Ne cerem mult, uneori prea mult, îl judecăm, îl presăm, îl grăbim.

Și rareori ne oprim să-l întrebăm: Ce vrei de la mine? Cum te pot iubi mai bine?

Thich Nhat Hanh, un călugăr zen și autor cunoscut, spune: „Corpul tău este casa ta. Întoarce-te acasă și ai grijă de el”. Cu alte cuvinte, nu trăim doar în capul nostru, în gândurile noastre sau în agendele pline de sarcini – trăim în corpul nostru, care este spațiul în care simțim fiecare clipă, chiar și atunci când nu suntem foarte atenți la asta. Și, dacă ne ignorăm corpul sau nu avem grijă de el, pierdem legătura cu noi înșine. Așa că acest mesaj este clar: hai să ne întoarcem cu blândețe către noi, să ascultăm ce ne spune corpul, să fim prezenți și să-l tratăm cu iubire și respect. Să ne dăm, chiar din această zi, câteva momente de liniște și să ne întrebăm: „Ce are nevoie corpul meu acum?” – și apoi să facem acel lucru cu iubire și grijă.

În lumea de azi, suntem mereu bombardați cu imagini nerealiste ale corpului, comparații și presiuni constante. De aceea, a alege să-ți iubești corpul exact așa cum este – cu toate imperfecțiunile, schimbările și nevoile lui – este un gest foarte curajos, dar și autentic. Este un pas mic, dar puternic, spre reconstrucția relației cu noi înșine, dincolo de ce vedem la exterior. Ce ar fi dacă am începe să ne întrebăm, zi de zi: „Cum pot să îmi ofer iubire și nu critică?” – și apoi să alegem să facem acele mici acțiuni care ne arată grijă, acceptare și curaj?

Așa că te invit să pășim împreună într-un moment de sinceritate și reflecție profundă. Vom privi cu blândețe la ce înseamnă pentru noi sănătate, echilibru, grija față de corp și față de energia noastră. Nu din teorie, ci din trăire. Din ascultare.

Vom lucra cu 3 întrebări care au puterea de a aduce claritate și de a ne conecta mai profund cu nevoile reale ale corpului și sufletului. Le vei descoperi la întâlnire, dar îți pot spune deja că îți vor vorbi despre adevăr, despre relația ta cu tine însăți și despre cum poți face primul pas spre o viață mai armonioasă.

Ce vei găsi în această întâlnire:

  • un spațiu sigur, cald și fără judecată;
  • întrebări care nu cer răspunsuri perfecte, ci sincere;
  • inspirație pentru o săptămână în care să fii mai aproape de tine;
  • o invitație la blândețe și prezență.

Îți recomand să vii cu un jurnal, o cană de ceai sau cafea, și poate o pătură – e o întâlnire care începe în corp și se așază în inimă.

Aștept cu entuziasm să ne vedem.

Vrei și tu cu noi? Mai jos sunt toate detaliile:

Aceasta este o întâlnire on-line, organizată săptămânal, dedicată socializării, schimbului de idei și energizării spiritului oamenilor din comunitatea noastră AMAzing.

Să fie cu folos!
Cu drag de viață cu sănătate,

CAFEAUA INSPIRATIEI

Gazdă: Ancuța – AMAzing Life Coach
Dată: luni, 14 aprilie
Ora: începând cu ora 9:00 AM până în ora 10:30 AM

Între 9:00 și 9:30 ne conectăm cu primele gânduri bune de dimineață

Între 9:30 și 10:00 facem un exercițiu de coaching ghidat de Coachul AMAzing

Între 10:00 și 10:30 discutăm cu Mentorul Coach-ul despre următoarele oportunități de dezvoltare, workshopuri, retreaturi și programele AMAzing ale anului 

Locație: on-line, pe zoom – link de conectare
Participarea este gratuită!

Hai și tu cu noi, în Comunitatea AMAzing si pe grupul de Whatsapp al AMA Leadership Academy: AMAzing cu zing, zing zing

Autorul articolului

  • AMAzing Coach în formare, Nutriționist, Terapeut în terapii Complementare