Valorile personale – busola interioară spre autenticitate

Valorile personale – busola interioară spre autenticitate
În loc de introducere
În Lumea pierdută din Kalahari, scriitorul Laurens van der Post istorisește despre viața sa alături de băștinașii din deșertul Kalahari (numiți boșimani). Exploratorul descrie cum aceștia au fost uimiți și frapați când au aflat că el nu putea auzi stelele. La început, nu l-au crezut. Însă, atunci când și-au dat seama că, într-adevăr, nu putea auzi stelele, au ajuns la concluzia că trebuie să fie grav bolnav. Boșimanii și-au exprimat o mare tristețe, întrucât, în cultura lor, oricine nu putea auzi natura, cu siguranță fusese atins de cea mai grea și primejdioasă boală dintre toate. *
Bineînțeles că pentru băștinașii deșertului Kalahari stele nu reprezintă doar o metaforă, ci însuși farul care le servește drept busolă călăuzitoare la fiecare pas. Nu există separare între ei și natura care-i înconjoară. În esență, nici noi nu suntem separați de adevărata noastră natură interioară. E nevoie însă să parcurgem traseul reamintirii acestei naturi, întrucât, într-o lume plină de zgomot și distrageri, uităm adesea să ascultăm acea busolă lăuntrică ce ne poate ghida cu aceeași precizie cu care stelele călăuzesc pașii unui călător prin deșert. Această busolă este alcătuită din valorile noastre cele mai profunde – acele principii invizibile, nescrise, dar puternice, care ne definesc drumul. Când suntem aliniați cu ele, viața capătă un sens firesc, o direcție clară. Însă, când ne îndepărtăm de acestea, putem simți un gol, o rătăcire, ca și cum am merge fără un punct de reper sub cerul nopții.
Cu un pas mai aproape de valorile personale
Așadar, asemenea acestui reper în absența căruia boșimanii nu cunosc a-și desfășura existența, valorile personale ale fiecăruia dintre noi sunt propriile constelații după care ne ghidăm – ancorele fiecăruia în relație cu lumea. Departe de a fi doar concepte abstacte, valorile personale sunt repere care modelează deciziile, comportamentele, precum și modul în care fiecare relaționează cu cei din jur. Ele sunt busola care ne arată direcția în viață, reperele care ne mențin pe drumul autenticității.
Definiția valorilor personale
Astfel, valorile personale sunt principiile fundamentale care definesc ceea ce considerăm a fi important și demn de urmat. Acestea sunt construite pe baza experiențelor și a reflecțiilor proprii, oferindu-ne o identitate unică în raport cu ceilalți.
Cum îți influențează valorile viața, deciziile, comportamentul?
Valorile personale nu se schimbă ușor. Cu toate acestea, ele evoluează treptat, odată cu experiențele de viață și reflectarea asupra propriului sine. Te poți gândi la ele ca la niște filtre prin care percepi lumea, ce au o influență asupra deciziilor tale. De pildă, dacă integritatea este o valoare de bază pentru tine, vei întâmpina provocări în a rămâne într-un mediu în care onestitatea nu este respectată sau vei căuta ca acțiunile tale să nu încalce acest reper al integrității. Dacă familia este una dintre valorile importante pentru tine, poți observa că de multe ori e firesc pentru tine să-ți adaptezi alegerile pentru a susține relațiile și echilibrul familial. Fie că alegi un loc de muncă, un partener sau un stil de viață, valorile tale te ajută să faci alegeri congruente cu cine ești cu adevărat.
Alte exemple de valori personale
Valorile personale pot varia semnificativ de la o persoană la alta. Iată câteva exemple:
- Integritatea: a fi sincer și corect în toate aspectele vieții;
- Respectul: a-i trata pe ceilalți cu considerație și bunătate;
- Familia: a prioritiza legăturile și echilibrul familial;
- Sănătatea: a menține o viață echilibrată, cu grijă pentru starea fizică și mentală;
- Echilibrul între muncă și viața personală: găsirea armoniei între carieră și timpul liber.
Cum să îți identifici valorile personale?
Te-ai gândit vreodată de ce unele alegeri te fac să te simți în armonie cu tine, într-o aliniere perfectă între interior și exterior, în timp ce altele par să îți trezească un conflict interior, precum și senzații de disconfort? Ei bine, acest conflict interior nu este întâmplător. El apare atunci când o alegere intră în dezacord cu valorile tale cele mai profunde, chiar dacă la nivel rațional poate părea corectă sau logică. De aceea, felul tău de a-ți „auzi” propriile valori, la fel cum boșimanii aud stelele, este de a te observa – în alegerile pe care le faci, în liniștea sau neliniștea interioară care te însoțește. În călătoria de identificare a valorilor personale prețios este procesul de exploare, motiv pentru care acest proces necesită disponibilitate către introspecție și onestitate, rezultatul fiind atingerea unei clarități a ceea ce contează cu adevărat pentru tine.
Reflectarea asupra experiențelor de viață
Analizând momentele importante din viața ta, poți descoperi valorile care ți-au influențat deciziile și reacțiile.
Pași:
- Analiza momentelor importante: Ia-ți un răgaz și gândește-te la momentele în care ai simțit satisfacție sau un disconfort profund. Ce valori s-au manifestat în acele momente?
- Întrebări de introspecție: Întrebările introspective sunt o unealtă valoroasă. Întreabă-te: „Ce mă face să mă simt împlinit?” sau „Ce îmi provoacă sentimente de satisfacție profundă?” Răspunsurile te vor ghida spre valori ascunse.
Exerciții de identificare a valorilor
Există și felurite exerciții practice care pot ajuta la clarificarea valorilor tale. Unul dintre acestea este să creezi o listă de valori și să le prioritizezi pe cele care rezonează cel mai puternic cu tine.
Pași:
- Lista valorilor și selecția celor mai importante: Realizează o listă cu valorile pe care le consideri importante și prioritizează-le. Alege acele valori care simți că te definesc cu adevărat.
- Prioritizarea valorilor: Pe măsură ce identifici valorile, îți poți da seama care sunt esențiale pentru tine și care sunt mai puțin importante. Această ierarhizare te va ajuta să îți concentrezi eforturile în direcția valorilor centrale.
Cum să îți aliniezi valorile cu obiectivele personale?
Alinierea valorilor personale cu obiectivele te ajută să îți menții motivația și să obții o satisfacție mai profundă atunci când atingi scopurile dorite. Un obiectiv nu ar trebui să fie doar o destinație pe care o bifezi pe o listă, ci o expresie a ceea ce prețuiești cel mai mult. Să îți stabilești obiective în acord cu valorile tale înseamnă să faci alegeri care să te reprezinte cu adevărat, în care fiecare reușită să îți aducă nu doar satisfacție, ci și un sentiment profund de autenticitate.
Cum faci să îți formulezi obiectie bazate pe nevoile fundamentale?
Începe prin a privi în interior. Dacă sănătatea este una dintre valorile tale fundamentale, atunci poate că un obiectiv potrivit ar fi să îți creezi un ritual zilnic de mișcare, în acord cu ritmul tău, să îți acorzi mai mult timp pentru odihnă sau să te hrănești mai conștient. Dacă libertatea este cea care îți ghidează pașii, poate vei alege să îți redefinești cariera astfel încât să ai mai multă flexibilitate sau să îți permiți să explorezi noi orizonturi, fie ele geografice, intelectuale sau spirituale. Oricare ar fi obiectivele tale, ele trebuie să oglindeasca ceea ce ești, nu doar ceea ce crezi că ar trebui să fii.
Gestionarea conflictelor dintre valori și acțiuni
Uneori, acțiunile tale pot intra în conflict cu valorile personale. Se întâmplă uneori să simți că te afli pe un drum care nu te mai reprezintă. Poate că te-ai lăsat purtat de așteptările celorlalți sau de condiționările societății, iar acum descoperi că traiectoria pe care te afli nu îți mai aduce bucurie. Acest conflict între acțiunile noastre și valorile noastre autentice poate fi obositor și confuz.
Ce poți face în astfel de momente?
În primul rând, să îți oferi timp pentru a asculta acest dialog intern conflictual, în loc să îl ignori. Poate că el nu este altceva decât un semnal că e nevoie de o ajustare, de o revenire la ceea ce e cu adevărat valoros pentru tine. Uneori, soluția poate fi simplă – o mică schimbare de perspectivă, o rearanjare a priorităților. Alteori, e nevoie de o reconstrucție mai profundă. Oricum ar fi, avem mereu puterea de a alege din nou, de a ne realinia și de a merge mai departe cu mai multă claritate și autenticitate.
Cum te poate ajuta o sesiune de coaching?
O conversație autentică poate contribui la a deschide uși către propriul tău adevăr. O sesiune de coaching nu este doar un dialog, ci un spațiu sigur, lipsit de judecată, unde poți explora în profunzime ceea ce te definește cu adevărat. Este locul unde poți privi, cu sinceritate și curiozitate, spre tiparele care îți conturează viața, spre alegerile care te-au adus până aici și spre valorile care, fie că îți dai seama sau nu, îți ghidează alegerile.
Un coach nu îți va spune cine ești și nici încotro ar trebui să mergi, dar te va ajuta să descoperi răspunsurile care se află deja în tine. Prin întrebări bine așezate și reflecții profunde, vei putea înțelege mai clar ce e valoros pentru tine și cum poți trăi în acord cu aceste principii. Iar când ai această claritate, fiecare decizie devine mai simplă, fiecare acțiune mai autentică, fiecare zi mai ancorată în profunzimea esenței tale.
Concluzie: Devino arhitectul propriei tale vieți
Amintește-ți: ești navigatorul propriei tale vieți! Îndrăznește să folosești busola aliniată valorilor tale cele mai profunde. Pe măsură ce înveți să îți asculți valorile și să le transformi în acțiuni concrete, viața ta va reflecta acest adevăr. În cele din urmă, trăirea în acord cu valorile tale nu este un obiectiv în sine, ci o călătorie continuă. Cu fiecare pas făcut conștient, cu fiecare alegere luată în armonie cu tine însuți, te apropii mai mult de acel sentiment profund de împlinire: acela de a fi exact cine ai fost menit să fii.
Întrebări frecvente
Ce sunt valorile personale?
Valorile personale sunt repere interioare care ne ghidează deciziile, comportamentele și ne oferă direcție în viață. Ele reflectă ceea ce considerăm a fi esențial și demn de urmat. Ele sunt esența a ceea ce prețuiești cu adevărat.
Cum îmi pot descoperi valorile?
Îți poți descoperi valorile reflectând asupra experiențelor de viață, analizând momentele importante și prioritizând aspectele care îți oferă o satisfacție profundă.
De ce sunt valorile personale esențiale în coaching?
Pentru că, fără ele, orice obiectiv este doar o destinație goală. Coachingul te ajută să îți recunoști valorile și să le transformi în puncte cardinale ce te ghidează spre alegeri ce se află în rezonanță cu adevărata ta natură.
Cum îmi pot alinia obiectivele cu valorile mele?
Nu e vorba doar despre ce vrei să obții, ci și de ce îți dorești acel lucru. Atunci când obiectivele tale izvorăsc din ceea ce contează cu adevărat pentru tine, fiecare pas spre ele se va simți ca o împlinire personală.
Ce fac dacă valorile mele intră în conflict cu alegerile mele actuale?
Oprește-te. Privește în jur. Întreabă-te: „Mă îndrept în direcția potrivită sau am rătăcit drumul?” Uneori, e nevoie doar de un moment de claritate pentru a reajusta busola și a reveni la ceea ce îți este ție cu adevărat fidel.
Vreau să fiu AMAzing Life Coach! Vreau să contribui la o lume mai bună, cu Apreciere, Măiestrie și Armonie.
* Rebecca Wildbear, the Animas Valley Institute
Sursă foto: freepik.com
Autorul articolului
-
Larisa sunt și îmi place să explorez mișcările sufletului, cu blândețe și curiozitate.
Related Posts
4 beneficii ale life coachingului pentru obținerea rezultatelor dorite
Codul etic în coaching pentru profesionistii în life coaching
7 pași concreți pentru a obține o acreditare in life coaching
10 motive pentru a deveni Life Coach cu Acreditare ANC
Categorii de articole
Articole recente
- Elena, coach-ul AMAzing la Cafeaua Inspiratiei din 21 aprilie
- Întâlnire între prietene: Cum ar fi să vorbim cu corpul nostru ca și cu un prieten drag?
- Ancuța, coach-ul AMAzing la Cafeaua Inspiratiei din 14 aprilie
- Prima cafea a lunii aprilie
- Octavia, coach-ul AMAzing la Cafeaua Inspiratiei din 7 aprilie
Etichete