Cu ochii la nori si inima in posibilitati infinite

Cand eram copilă și păduri de salcâm cutreieram, dupa ce piguleam de scaieți lâna mioarelor bunicilor, mă așezam pe iarbă si cu un firicel mestecat agale între dinti ma uitam la nori. Că nu era nicăieri de mers, de grabit, de gasit sau de rezolvat.

Așa că stăteam si mă uitam galeș cum norii se transformau în fluturi cu chip de om sau în dragoni cu gât de lebădă. Era o mare taină aceasta: cum se schimba norul și cum își alege forma. Și stăteaaaam și admiraaaam și tare mă bucuram de-a joaca cu imaginația. Ea avea (si inca are) nume diferite în fiecare zi.

Uite-așa vorbeam noi două în tăcere … și astazi povestim des, pe indelete. Mai dă uneori și pe dinafară. Ajungem să vorbim cu voce tare împreuna, doar ca ea nu se vede cu ochiul liber si iti ia un pic de timp sa afli ca e acolo mereu, pusa pe șotii, luand oameni foarte seriosi prin surprindere cu afirmatii neasteptate. Ca aseara, cand a pocnit-o sa povesteasca (cu gura mea, desigur) despre turme de unicorni. Asta la o masa cu antreprenoare de succes…
E de scris povestea asta, ca e plina de voie buna si de lumina care tasneste si curge in valuri, cand toti copiii se stiu in siguranta sa fie cine sunt cu adevarat.
Revin cu detalii in varf de corn.

De la norii copilariei la orizontul transformarii.

Asadar, cum ziceam la inceput, priveam cu interes maxim norii. Evident ca dupa ceva vreme si multe alte povesti citite, Jack si vrejul de fasole mi-a provocat dilema existentiala: cum o fi cu gigantii care nu se vad de sub nori, doar de deasupra?

…Si cine a ajuns intre timp sa călătoreasca șamanic sa ii si gaseasca? Aceeasi fetita desigur, in costum de tanara curioasa.
Si-apoi cine s-a apucat sa studieze fizica cuantica si neurostinte ca sa fie credibila cand spune ca noi suntem de fapt ca norii?

Eheeei, fix persoana din imagine, din costum de explorator lumi necunoascute, la un eveniment cu astronauti veritabili si oameni de stiinta care au luminat de la colturi indepartea ale Universului la unghere nestiute ale unor minti curajoase.

Femeia contemporana, bine integrata si holistic apreciata.

Recent, dar foarte recent, femeia aceasta a inteles ca in ciuda celor mai bune stradanii, tot poate sa para incredibila.
Si daca tot i s-au indeplinit toate visurile pe care copila ei interioara le avea pentru cand o sa fie ea mare, cum ar fi sa fie ea si mica, si mare, si tanara si inteleapta si serioasa si nastrusnica si rebela si impacata?

Ei, uite ca am mai descoperit un vis nou: sa fiu eu tot timpul, si cea normala (aici s-a inchis fereastra de fb de soc probabil, noroc ca sunt organizata si-am salvat intre timp) si cea fermecata (aici se poate sa se deschida niste portaluri, revin cu updates de pe partea cealalta).

Asa ca plec pe noul drum absolut incantata si prima oprire o fac nu pe luna plina de pe cer, ci la o conferinta cu femei care misca lumea.
Ca si energia e precum gravitatia: poti sa nu crezi in ea, dar ea crede in tine. Newton s-a convins, Einstein a jonglat cu el multi dimensional si noul val vine cu informatii care sigur vor rasturna paradigme pentru totdeauna. Un timp perfect sa ne recentram si sa ne deplasam cu viteza luminii catre noi insine. De acolo straluceste lumina prin fiecare dintre noi. Si e mare nevoie de ea pe pamant. Chiar acum si-n fiecare moment prezent din viitor.

Si v-am spus povestea-asa si-am încălecat pe-o stea ✨
Va urma…