Scrisoare de iubire pentru voi, pentru mine si, mai ales, pentru noi
Atenție, e lunga, plina de informații surprinzătoare și unele momente șocante de-a dreptul. Începe dulce și trece prin toate gusturile. Dacă vă sperie lungimea, citiți pe sărite, dar să știți că pe la mijloc e și povestea multora dintre voi. Vă ofer cu transparență, o oglinda cu mai multe perspective.
Zic să vă așezați comod. Luați-vă multă apa cu voi. O gustare. Poate și un pix și-o hârtie. Sau mai bine, scrieți-mi după ce-o citiți, ce ați găsit nou sau știut, dar de bine pentru voi, bun de luat și de dus, mai departe și mai sus.
PS. Dacă preferați poze multe și cuvinte puține, iar sarea din bucate, în cuvinte e prea puternică pe lângă deliciile cu care v-am obișnuit, vă salut de pe acum cu drag și vă urez la mulți ani fericiți!
Pentru cititorii avizi, pe care îi devorează scrierile în timp real, atenție, pe alocuri poate să și muște. Doar un pic, dar face bine la echilibrul compoziției. Deci, de aveți pofta de shaorma cu de toate, cum zicea o prietena, să începem!
Demitizarea: strălucesc deci nu pot să exist!
Dragilor dragi,
astăzi, de Sf. Maria, vă îmbrățișez cu toate culorile mele din toate timpurile.
Cu siguranță, a mă simți atât de bine cu cine sunt acum, atât de împăcată cu lumea mea interioară și atât de recunoscătoare pentru fiecare dintre oamenii minunați cu care trăiesc experiențe ce îmi umplu inima de fericire și viața de energie, vi se datorează în egală măsură cu munca mea de a deveni cineva care să le aibă pe toate și să se și poată bucura de ele.
Am aflat recent și cu maximă surprindere, într-o conversație de o sublimă autenticitate cu o femeie pe care deja o ador, că atunci când împărtășesc din această bogăție, fără să povestesc și de unde vine și cum a ajuns să fie, nu pare reală și mai ales, eu nu par adevărată!
Am aflat și că uneori, oamenii care mă aud, nu mă cred că lucrurile stau chiar așa cum spun, sau, nu e de crezut că eu trăiesc într-adevăr ceea ce povestesc. Mai rar, dar chiar adevărat, am întâlnit și oameni care au crezut că v-am/ m-am/ ne-am inventat cu totul.
Este o provocare ciudată aceasta, să iubești până simți că îți iese sufletul pe dinafară, să te bucuri până luminezi o încăpere, să vrei binele până să-i dedici o viață întreagă sau să cauți adevărul, cunoașterea, puterea spiritului până ajungi să călătorești (astral, energetic, sufletesc, șamanic, cum vreți să-i ziceți) chiar și în alte dimensiuni ale energiei și ale existenței, ca să le găsești.
Mai ciudat este, ca în ciuda a tot ce ți s-a întâmplat în viață, să reușești, dar totuși să pară că nu ai făcut-o; să o trăiești și să ai experiențe care mai de care, dar să pară că te lauzi sau că exagerezi; și mai mult, să fii fericit, dar să trebuiască să te domoleșți, să nu jenezi cumva pe cineva cu râsul tău, cu pofta ta de viață, cu energia ta exploziva sau cu tonul entuziasmat al vocii tale. Să vedem deci, cum am ajuns aici…
Calea contrastelor: Sisif la deal, schioare la vale.
Eu să știți că sunt cuminte de fel, și m-am străduit o viață întreagă să respect tot ce mi-au spus “binevoitorii”:
- să păstrez culoarea părului meu cât mai potolită și pielea cât mai acoperită, că nu-i așa, ca profesionist “nu vrei să distragi atenția de la conținut”;
- să vorbesc calm, simplu și ușor de înțeles, chiar și când simt că iau foc pe dinăuntru, să nu cumva să fie ”prea tehnic, prea complicat, prea lungi frazele, prea întortocheată ideea, prea sonor, prea fistichie prezentarea, prea avangardistă propunerea, prea multă originalitate doamnă, unde vă credeți?, prea multe detalii, mult prea-prea și mult prea multe dintr-o dată”;
- să îmi conțin entuziasmul, când simțeam nevoia să îmbrățișez o lume întreagă (cu acest ”hughy-lovy-kissy-dovy” în câte povești am ajuns de la Zâna Bună la vrăjitoarea care vrea să fure atenția cuiva….numai autoarele lor știu);
…și tot așa.
Profesional, e alt loc în care m-am străduit din plin:
- să mă formez (am 25 de ani de cursuri și învățate și predate, da, citiți bine și da, am început mult mai devreme decât alții din generația mea – abia aceasta generație o ia direct de la început cu explorarea, poate de aceea și simt că aparțin mai mult acum decât atunci);
- să mă disciplinez (mai e loc mult desigur, în fiecare an reinventez roata managementului timpului și în fiecare zi mă dă peste cap de ajung să mă alerg că să mă prind din urmă…și tot nu reușesc) ;
- mai ales, să muncesc cât mulți alții la un loc, dar asta, dragilor, e o întreagă poveste.
Fix ieri mă gândeam cum de am rămas întreagă la minte – asta cred eu desigur – după perioada în care, livram, coordonam și susțineam echipe din 11 proiecte simultane, dintre care 4 la nivel național, cu 2 ore de somn pe noapte.
Și cum într-unul dintre ele, timp de 3 luni doar eu, coordonatoarea și o colegă eroină, am ajuns să facem raportarea pentru câteva zeci de experți care se săturaseră pe bun drept de greu și de nedreptate, doar că și de munca ce trebuia dusă la bun sfârșit. Ea nu putea renunța și noi nu puteam s-o lăsăm să sufere singură. Așa că am făcut-o împreună. Până la capăt. Iar când au venit ultimii bani, i-am împărțit pe toți, în mod egal cu cei care ne lăsaseră de izbeliște.
Eu am avut ultimul cuvânt la aceasta decizie. Și am ales să nu fiu Dumnezeu. Mai ales, să nu împart eu dreptatea. Doar să fiu parte cu cinste și onoare. Sunt împăcată și azi cu alegerea mea. Cum spune o prietenă dragă: ”eu vreau să dorm bine când pun capul pe pernă.”
Ce v-am povestit aici pe scurt este numai unul din miile de lucruri trăite cu o greutate aproape imposibil de dus, cu provocări heartbreaking de descris, pe care le știu doar eu și prietenii mei cei mai apropiați.
Unii dintre ei făceau calcule complexe în avion, extra job, ca să ne ajute să stăm la suprafața munților de documente birocratice, în alte proiecte susținute cu eforturi până la limita disperării și a epuizării, dincolo de munca efectivă de a face schimbările să se întâmple pe bune, acolo unde era mai mare nevoie de ele.
Unele dintre acestea, după multe alte bătălii purtate de colegi cu cicatricile fix sub zâmbet, au ajuns modele de bună practică în educație. Sunt cărți, îndrumare, caiete de exerciții, proiecte de aplicat la clase și metodologii întregi scrise care acum par normale dar nu erau pe când le inventam noi.
Sunt câteva mii de profesori și zeci de mii de elevi, unii acum adulți împliniți la casele lor, care au beneficiat de munca noastră, voluntară în majoritatea timpului, în toți acești ani. Și astăzi, unii dintre ei ne trimit mesaje de mulțumire și gânduri de bine. Vă mulțumesc și eu. Și vă iubesc.
Motivația mișcă munții. Acțiunea îi ține să nu se ducă la loc.
Ca idee, nici unele nu le-am făcut pentru bani (că am ajuns să dăm de la noi mai mult decât am primit vreodată).
Nu glumesc și nici nu am sindrom de model pentru statuie: am sponsorizat de la sute de milioane de lei vechi din salariile proprii, la zeci de mii de euro în burse, am susținut participanți prin compensarea banilor plătiți pe cursuri până la sute de mii de euro în ore de muncă pe care am dat-o gratis sau cu bani minimi, doar să se poată întâmpla rezultatele sperate de noi toți.
Am făcut din timpul nostru nenumărate programe și mii de ore pro bono pentru cei care nu își permiteau serviciile noastre dar le merită cu prisosință. Nu am scris de ele nicăieri până acum. Nici măcar beneficiarii lor nu știu cât valorează ce au primit. Și mai ales, în anumite cazuri, cine și cu ce preț le-a plătit de fapt.
Le-am dat simplu, fără tam-tam, fără podiumuri, fără anunțuri, fără lauri. Doar cu munca. Multă. Și sigur nu din vreun prea plin financiar.
Tot ce am avut am dat, am mai cerut și de la alții, la fel de nebuni ca mine. Împreună, în echipă, ne-am dat literal sufletele plus cămășile de pe noi. Apoi, am rămas să muncim și mai mult, ca să avem cu ce trăi și noi, de pe o zi pe alta.
Misiunea a fost întotdeauna prima. La fel de importantă precum oamenii cărora ne-am dăruit.
Ce a mai rămas, s-a dus la cei apropiați care nu ne vedeau cu zilele și uneori, săptămânile pe acasă. Pentru noi înșine, mai rămânea somnul și împlinirea că am făcut ce (ne) am promis.
Nu aș sfătui pe nimeni să facă așa cum am făcut noi. Complica viața tare, mai ales pentru cei dragi și nu rămâne timp de trăit pentru sine. Ce aduce pe moment e multă frustrare și pe termen lung tristețe și oboseala milenara. Plus costuri variate, cele mai multe în sănătate. De aceea sunt eu mai nou în căutarea ușurinței. Că am experiență multă de echivalat.
Sic transit gloria mundi. Dar valoarea adevărată trăiește veșnic.
Ah, da, stați așa: nici pentru glorie nu le-am făcut! Între timp s-au lăudat mulți alții cu munca noastră, au scris cărțile, au luat premiile, și-au făcut imaginea și îi și crede lumea că au inventat ce era deja demonstrat. Aproape nimeni nu știe că unii dintre ei nici măcar nu au fost pe unde e scris în hârtiile cu peceți impresionante. În fine, acestea sunt secrete bine păzite și strașnic îngropate, a căror dezvăluire poate duce la anihilare când miza e pe mulți bani, atenția mass-media și adorația mulțimilor.
Nu dau nume. Și pentru că nu vreau să aloc timp prețios pentru discuții inutile și pentru că m-am străduit o viață să aduc valoare și să nu vorbesc de rău, chiar dacă tăcerea, uneori /adesea, doare. În sfârșit, cum ziceam, noi cei care le-am muncit, ne știm și ne recunoaștem prin lume.
La fiecare final de proiect, ne-am întâlnit simplu la un vin, uneori ne-am dat reciproc diplome de recunoaștere, de fiecare dată cu îmbrățișări, lacrimi, apreciere, iubire. Apoi am plecat mai departe, rămânând fiecare cu efectele secundare de rezolvat prin terapii, respirații, meditații, cursuri câte și mai câte. Ne mai întâlnim uneori ca veteranii să depănăm amintiri cu împăcarea că am făcut cât de bine am putut la fiecare moment dat.
Astăzi, istoric, îmi amintesc de toate acestea și vă povestesc, că poate ajuta și la încurajarea altora să vadă lumina de dincolo de întunericul de moment. Uneori, chiar des, ne simțim dinozauri. Eu sigur!
Mai ales când, la o recentă întâlnire a antreprenorilor aud un tânăr de 18 ani la prima tentativă de internship care-mi spune: “în aceste două luni, cea mai mare realizare a mea…” Și mă gândesc: ce bună ar fi fost atitudinea lui în fiecare zi din acești ani…cu cata bucurie și speranță aș fi trăit-o pe fiecare dintre aceste experiențe formatoare. Personal mi-a luat muuuuult să ajung aici și tot se pare că mai am câte ceva de rezolvat. Tot cu mine, desigur.
Între timp, după fiecare întâmplare, am ales să mă concentrez pe vindecare și pe învățare. Așa mi-am creat propriul model de lucru cu oamenii, AMA se numește și e menit să ducă cu gândul la iubire (din amo, amare și marea experiența de a le fi simțit pe toate la intensitate maximă).
Când m-am întrebat cum am ajuns până aici, am văzut că m-am centrat de fiecare dată în câtă Apreciere pot cuprinde, m-am străduit să dau ce am de dat cu cât mai multă Măiestrie și aleg mereu să fac tot ce pot ca să trăiesc pe cât posibil cu ceilalți într-o mai mare Armonie.
Cu toate cele de mai sus, în ciuda tuturor eforturilor mele, în aceasta viață, am ajuns să aud la fiecare etapa, pe lângă multe bune și câte ceva ce nu-mi puteam imagina (deși, Doamne, câte cred că știu unii despre mine, spuse de alții și mai neștiutori sau mai puțin bine intenționați, dar cu imaginatie bogata și foarte trist utilizata…). Pentru restaurarea adevărului întreg în toate urechile înfundate cu ceata neștiinței, ar fi de făcut un foileton mai lung decât ScIava Isaura.
Pasiune în acțiune. Sau de ce nu pot sta la locul meu: pentru că nu îmi aparține.
Îmi dau seama că aceste revelații nu sunt tocmai pe frecvență cu sărbătorirea. Si din nou constat cum vine obiceiul de a nu le spune pe toate așa verde-n față, dar azi în special, nu am ce face dacă risc să ” ruin the mood” cu seriozitatea mea.
Ah, da, de notat: tac mult când nu suntem împreună și seriozitatea mea e deasă ca pădurile și adâncă precum apa, sub zâmbetul solar cu care mă identific, dar nu mă confund.
Că tot am ajuns la subiect: eu personal, am făcut tot ce am făcut în viață, din convingerea că este datoria noastră umană să punem mâna să facem cât de mult bine putem, cu ceea ce avem la fiecare moment dat, din toată inima. Și cu speranța ca odată și odată, tot trebuie să ajungă să fie mai bine, mai ales, dacă în timp, facem fiecare ce putem mai bine. Și așa, cândva, când vom fi făcut cu toții binele în același timp, Paradisul va fi înflorit pe Pământ. Mai demult credeam că o să prind acele vremuri aici și acum.
Da, eu încă visez cum mielul poate dormi liniștit lângă leu și sper să se vadă măcar într-o viață următoare cum Mama Pământ și Tatăl Cer se întâlnesc reflectați prin toți Oamenii, care îi onorează prin existența lor.
Așa, cu speranță în inima și jăratec sub tălpi, am ajuns să fac multe lucruri bune și noi în România și pe alte meleaguri.
Sunt unele situații care chiar și pe mine continuă să mă uimească. Chiar și acum.
Uite una despre care nici nu se știe: a fost odată o fata de 19 ani, cu un picior în ghips dar cu mintea în viitor, care după multe cărți, cursuri și observații despre cum funcționează lucrurile în acel domeniu, a inventat un material, care, dat mai departe și dezvoltat de-a lungul timpului de multe mâini și minți dibace, a ajuns să fie unul din primele instrumente pe care milioane de consultanți le folosesc când deservesc sute de milioane de consumatori de pe toată planeta. Nu, nu primesc drepturi de autor. Am doar bile multe albe-n Rai. Acolo se contabilizază toate și din câte știu, după, eu mă întorc ACASĂ.
Cum spuneam, sunt multe făcute pentru prima data, mai ales la noi, aici (dacă vi le spun pe toate….risc să vă șocați maxim de cine zice public și în ziua de azi că de fapt el/ea/ei au fost primii…chiar dacă unii s-au inspirat – a se citi luat fără jenă – ideea, conceptul, creația, realizarea, proiectul, programul, scheletul, strategia, planul chiar și numele! de la mine.
În fine, timpuri diferite, oameni și organizații diferite, aceeași poveste până am ales să nu mai fie cazul.
Ei știu cine sunt și chiar dacă nu recunosc adevărul nici fata de ei înșiși, Universul știeeee :)))). Iar eu le doresc să culeagă roadele pe măsură acțiunilor lor.
Și încerc să nu-i mai port cu mine, nici pe ei nici amintirile lor, fac constant exerciții de iertare până ajung să mă scufund în recunoștință pentru:
- lecții fie ele și repetate;
- cei ce mi-au ținut găleata când trebuia să dau pe dinafară;
- cei ce mi-au pansat rănile vizibile sau invizibile;
- cine m-a iubit și când eram excentrică și vocală și când plângeam în pernă de oboseală;
- cine m-a acceptat cum am fost pe dinafară și cum sunt pe dinauntru;
- cine m-a suportat când nu i-a plăcut ce a văzut și ce-a simțit, dar bunătate tot mi-a dăruit;
- cine m-a învățat de bine;
- cine e și azi cu mine;
- și mai ales, pentru mine, că m-am dus în continuare spre mai bine și spre lume.
Așa am ajuns să creez programe care chiar funcționează în a crește puterea, competențele și profesionalismul oamenilor. Mai ales, a femeilor care îndrăznesc să își exprime leadershipul. Pentru că le înțeleg de pe dinăuntru. Știu cu ce se confruntă și câte pătimesc. Și cât de greu le este să nu renunțe la visurile lor, ci să le amplifice până strălucesc văzute din cele mai îndepărtate colțuri ale galaxiei.
Urarea mea preferată? Karma fie cu tine! Da, acționează și la români.
Sumarizand, (pentru colegii coachi, trimit un semn discret cu ochiul – simt că se vor cutremura de ras văzând că scriu pe cât de mult vorbesc, dar mai și sumarizez pe deasupra): știți vorba aceea atât de românească: “mă înclin”? Ei bine, eu “mă îndrept”.
Mă îndrept ca să-mi șadă bine capul pe coloana vertebrală, pe care mulți au vrut s-o încovoaie iar acum îi doare la …ce știu eu ce anume, ce a meritat fiecare.
Karma e prietena și cu mine printre alții (că unde e una sigur sunt mai mulți în aceeași situație) și din experiența proprie vă spun, Karma are o imaginație mai bogată decât unii, care, sper, că măcar acum, și-au învățat lecția: mai ușor cu pietrele că uneori au efect de bumerang și nu ratează punctul de origine.
În aceste timpuri mă concentrez nu pe ce mi-au luat/ făcut/ zis ci pe ce am eu de făcut/ produs/ creat/ livrat, la un nivel de integritate și performanța care să îmi arate mie în primul rand că am învățat ce trebuia din aceste lecții dure, cărora le spun drum bun, cu tot cu autorii lor.
For the record 🙂 sunt mândră că sunt româncă, jumătate ardeleancă, jumătate olteancă, născută la București, crescută de oameni buni în inima și în creștetul țării, educată de cei mai competenți profesori, dezvoltată de cei mai experimentați mentori, fiecare în domeniile lor și mai ales, antrenată alături de profesionisti care acum, umplu lumea de bine și frumos.
Din tot ce am trăit, muncit și iubit să fac, am creat programe originale, timp de foarte mulți ani dezvoltate prin munca directă cu zeci de mii de beneficiari, câteodată prea generoși cu feedback-ul lor onest.
Asta e o nota cu dedicație pentru cei care nu știu că se poate să fii autor și instructor de succes fără să copiezi din cărțile sau cursurile altora. Mai ales dacă le-ai scris cu trudă, le perfectezi și le predai zi de zi, deși nu le-ai publicat pe ale tale. Dar s-au găsit unii să le pună trunchiate și degizate între coperți colorate și să se laude cu ele pe toate gardurile.
Mă reîncarc cu speranță, pentru ca am în viața mea multe exemple și istorice și contemporane de autori și creatori originali. Poate fi zis ca sunt puține prin comparație cu valul de copy-pasteri, dar e bine că mai existăm. Uneori cu greu, dar ne luptăm în continuare.
În ceea ce mă privește, din tot ce știu acum, selectez și adaptez soluția pentru fiecare. Vin la mine oamenii curioși și curajoși să crească, ca să descopere lumi noi de posibilități în care să se exprime autentic pe sine. Vin și cei care vor să își creeze propriile producții de valoare și să trăiască mai bine în relație cu ceilalți. În general, vin cei care mi se aseamănă și care rezonează cu ce facem noi aici. Lumină.
Din toate experiențele pe care le-am simțit cu trup și suflet, pe cele cu mare impact benefic, le-am testat pe pielea mea și le-am împărtășit cu cei pe care îi iubesc. Apoi le-am pilotat temeinic cu profesioniști care să mă ajute să le desăvârșesc. Abia după (uneori a durat și 3 și 7 și 10 ani) le-am cuprins în cea mai mare, mult iubită și perpetuu provocatoare creație a mea și a echipei mele : AMA Leadership Academy.
Visez deci materializez. Respir, deci mai pot o tură. Important e să fim împreună.
Sunt mândră că am împlinit astfel visul care s-a dovedit vizionar, avut pe când ațipisem cu capul pe banca din facultate (aveam 3 joburi, noroc că în primul an aveam cursurile seara): “între 42 și 45 de ani o să fac un centru de vindecare holistica, cu ceea ce are nevoie oricine că să-i fie bine în suflet. Dacă șaman vrea, șaman îi voi da”.
shAMAna am devenit, programe holistice de coaching am de oferit și iubire cât încape am de dăruit. Împreuna cu profesioniști cu adevărat AMAzing pentru oamenii care ne caută și mai ales, ne merită.
Aceasta este povestea mea. Acum știți un pic mai mult din ea, și voi, prietenii mai de departe sau chiar din viitor.
Mă simt responsabilă în acest moment să recunosc că nu dorm pe curcubee și nu am (din câte știu) molecula de ADN străin. Poate doar mai multă energie uneori în celule (dau vina pe entuziasm că la mâncare mai am de ajustat, iar la sport nu am ajuns la nivelul dorit). Vă scriu de 3-4 ore din vârful patului, aici m-a prins inspirația și nu mă las până nu termin. Caracteristic de altfel.
Acestea fiind spuse dragi prieteni… să încheiem cu începutul.
Pe când mă bucurăm eu aseară că mi-am găsit de ceva vreme peste tot pe unde merg, multe surori de suflet, femei care mă inspiră pentru că sunt curajoase și frumoase, pentru că sparg ziduri cu mâinile goale în întuneric și apoi iluminează printre crăpături, moloz și neîncredere, iar când se unesc, fac universuri noi de bunătate să se întâmple, mi-am dat seama că iar o să pară că vorbesc de pe alta planetă. Așa că m-am gândit să pun acest punct acestei conversații limitatoare de putere și pentru mine și pentru cele ca noi, aici, în acest timp, în acest moment.
Astfel, cu o energie reînnoită o pot lua de la capăt cu inima împăcată și cu adevărul declarat: eu, Ana-Maria Alexandru, zisa AMA (și de la Aprecierea, Măiestria și Armonia pe care le cultiv permanent și în toate), mă sărbătoresc astăzi cu tot ce sunt și am fost vreodată.
Sunt în primul rand om, femeie, iubită, soție și prietenă, apoi colegă, parteneră, îndrumătoare, antrenoare, meditatoare, formatoare, supervizoare, mentor, coach, ghid, facilitatoare și în funcție de proiect: coordonatoare, lider, președintă, board/ consiliu/ company/ world/ global member.
Am fost, mai sunt și sigur o să mai fiu din toate, câteva dintre ele, chiar în același timp … Toate acestea pentru că am muncit, m-am pregătit, am învățat, îmi place și chiar pot să le fiu simultan când simt că le pot face bine. Cu o diferență notabilă de acum încolo: atât timp cât îmi vă face și mie bine.
Sper că acum ați concluzionat: e reală, există și e (aproape 🙂 ) normală. Oricum ar fi, e profund umană.
Până la următoarea ocazie de reconectare, vă îmbrățișez în toate culorile sufletului meu și vă salut din toate pălăriile mele. De ieri, de azi și de mâine.
Și dragii mei dragi, cei care chiar îmi sunteți dragi și cărora chiar vă sunt dragă, vă anunț că începănd cu acest articol, pornesc o serie de scrieri (pe aici, pe blog, pe variate platforme și chiar la ziar, plus pe cine știe unde mă va mai purta soarta).
Sper să vă aducă toate la fel de multă bucurie și cât de multă valoare, precum poveștile spuse prin viu grai și tot ce am împărtășit împreună prin timp, cu energie și multă iubire. Vă îmbrățișez cu drag. Mai ales pe voi, Măriile mele dragi de azi și Anele mele dragi de mâine. Să vă sărbătoriți așa cum sunteți, în toate nuanțele frumuseții voastre sublime.
Eu merg să cuget adânc și să muncesc cu spor, la proiecte care mă fac fericită că mi-au dat Dumnezeu, Sursa, Ghizii, Zeița și toate entitățile benefice, misiune, pasiune, nebunie, oameni cu magie, și nouă împreună, tot ce trebuie că să le și facem să se împlinească.
Să auzim de bine. La Mulți Ani în autenticitate, împăcare și stare de bine tuturor!
PS: Vă mulțumesc mult pentru toate gândurile bune, cadourile, muzica, surprizele, frumusețea și iubirea pe care mi le-ați dăruit de-a lungul timpului.
Și pentru toată atenția, ascultarea și mesajele pline de apreciere care vin în continuare pe toate celelalte porți și uși deschise.
Credit foto: freepik.com